Locul copilariei noastre?
Amintiri trecute.
OARE?
Reintoarcere in timp.
TATA…

Asta scria intr-un un mail de la tata, iar mai jos in mail 6 fotografii cu locul unde am copilarit pana la 7 ani cand am plecat la oras la scoala. Nu stiu voi dar eu dupa ce au murit cei doi bunici care m-au crescut mi-am intiparit pe creier o imagine de basm. Totul pentru mine pana in aceasta clipa nu se schimbase cum absolut nimic, casa in care am dormit era la fel, curtea prin care am alergat pana scoteam toata apa din mine cautand liliurile mele, totul era la fel cum le-am lasat acum multi ani.

Acum totul pur si simplu este schimbat, transformat, metamorfozat in ceva … ceva pe care nu pot sa il concep.

In acest loc eu am crescut

In acest loc l-am cunoscut pe Rahan pentru prima oara

In acest loc am invatat sa merg pe bicicleta

In acest loc am invatat ce inseamna sa iti iubesti copiii

In acest loc am invatat sa stric aparatele electronice

In acest loc am invata sa “bat mingea”

In acest loc am invatat cum sa imi stresez dadaca (verisoara) ca nu imi gasea liliurile

In acest loc am invatat ca visinele din curtea bunicilor nu sunt la fel de bune ca celelalte

In acest loc am simtit primul cutremur

In acest loc mi-am rupt pentru prima oara oasele

In acest loc mi-am facut primii prieteni

In acest loc am pierdut doi oameni pe care i-am iubit foarte mult

In acest loc am vazut primul film cu samurai, de fapt primul film

In acest loc am descoperit lupa de la aparatul de developat

In acest loc am descoperit ce inseamna pirogravura

Cred ca pot sa o tin asa pana maine doar despre mine, dar eu am fost doar o mica parte din acest loc.

Acest loc este ceea ce sunt … Acum seamana cu un monument vechi de peste 10.000 de ani care incet incet este revendicat de natura.

Pentru cei care au inteles ce vreau sa spun, un ultim cuvant: Nu uitati ce ati fost si de unde ati plecat.

Multumesc…